Studenţii de la Clubul Antreprenorial Studentesc (CASt), din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare, împreună cu Junior Chamber International (JCI) Suceava, au desfăşurat, în perioada 27 noiembrie - 22 decembrie, proiectul caritabil „Câte o dorinţă pentru fiecare fulg de nea!”. Prin această acţiune, CASt şi JCI Suceava şi-au propus să aducă un strop de bucurie în sufletele nevinovate ale copiilor proveniţi din cămine, familii dezorganizate, fără posibilităţi materiale, cu probleme psihice sau locomotorii, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Produsele alimentare şi jucăriile cumpărate cu banii adunaţi în acest proiect au fost împărţite mai multor familii din judeţ, precum şi centrului de plasament „Laurenţia Ulici” din Gura-Humorului.
Echipa CASt şi JCI Suceava mulţumeşte tuturor celor care s-au gândit la aceste suflete nevinovate şi au reuşit să aducă un zâmbet de bucurie pe chipul copiilor. Un sprijin deosebit în reuşita proiectului l-au avut Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Iulius Mall Suceava şi Galleria Mall Suceava.