Societatea de termoficare a municipiului Suceava, Termica SA anunţă că în perioada 23 decembrie- 3 ianuarie va furniza non stop apă caldă menajeră. Directorul Termica SA, Constantin Plăcintă, a precizat că decizia a fost luată ca urmare a solicitării primarului Ion Lungu, care a considerat că în perioada sărbătorilor de iarnă sucevenii trebuie să beneficieze de acest serviciu non stop.