Poliţiştii de frontieră suceveni au întrerupt voiajul unui sătmărean care conducea pe drumurile publice din Europa un autoturism, fără să fie deţinător de permis de conducere. Cetăţeanul român Iacob G., în vârstă de 38 de ani, din oraşul Negreşti – Oaş, s-a prezentat luni după amiază la Punctul de Trecere a Frontierei Siret pentru a intra în ţară, cu un autoturism marca BMW. La controlul documentelor de călătorie Iacob a prezentat o dovadă din care reieşea că pierduse permisul de conducere încă din data de 20.11.2009, dovada fiind eliberată de către autorităţile italiene. Potrivit celor afirmate de către purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Seriţan, în urma cercetările s-a constatat faptul că Iacob G. nu figurează ca posesor a vreunui permis de conducere, românesc sau italian. Faţă de persoana în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, acte ce au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic, a precizat comisar Ilie Poroch-Seriţan.