Ministerul Sănătăţii extinde campania de vaccinare la întreaga populaţie din categoriile de risc, măsura fiind luată pentru limitarea răspândirii virusului pandemic A/H1N1, a informat miercuri Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.
Vor fi imunizate persoanele cu afecţiuni cronice, dar şi persoanele active din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg. Vaccinarea începe de săptămâna viitoare, în cabinetele medicilor de familie, când vor primi serul persoanele cu vârsta peste 16 ani care suferă de afecţiuni pulmonare, diabet, boli cardiovasculare, ciroze, boli cronice de ficat, HIV, obezitate. Imunizarea bolnavilor cronici se va putea efectua, în funcţie de posibilităţi, şi în unităţile sanitare de tratament specifice.
De asemenea, la cerere, marile companii ai căror angajaţi intră în permanenţă în contact direct cu mase mari de populaţie vor putea solicita Ministerului Sănătăţii vaccinarea personalului. Prima companie care a solicitat şi căreia i s-a aprobat imunizarea angajaţilor este KAUFLAND România, companie cu peste 8.000 de salariaţi.
”Vaccinarea este singura modalitate de limitare a răspândirii virusului gripal şi este puternic recomandată de către autorităţile sanitare naţionale şi internaţionale. Atragem atenţia încă o dată că responsabilitatea civică este foarte importantă în această perioadă şi poate face diferenţa în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri şi chiar decese. Orice persoană poate lua decizia de a refuza vaccinarea, dar trebuie să ştie şi să fie conştientă că aceasta este singura modalitate de a se proteja pe sine şi pe cei din jurul său”, au arătat responsabilii DSP.