Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit, vineri, cu câteva zeci de suceveni, marea majoritate tineri, cărora le-a prezentat programul cu care candidează, sub titulatura „O forţă nouă pentru o Românie curată”. Printre membrii şi simpatizanţii PER, în sală au fost şi reprezentanţi ai cultivatorilor de legume din zona Milişăuţi şi un membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Valerian Haraga, din Zamostea, care ne-a spus că a devenit membru PER în septembrie, anul trecut şi că acesta este singurul partid din care a făcut parte vreodată.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru candidatul la Preşedinţie, Ovidiu Iane, care a precizat de la începutul discursului său că până a fi membru PER nu a mai fost în nici o formaţiune politică. În viziunea tânărului candidat la cea mai înaltă funcţie din România, ecologismul aduce echilibru între forţele politice şi sociale ale unei societăţi şi este soluţia pentru ca o ţară să dezvolte un program de dezvoltare pe termen lung, constituit pe principii sănătoase. Iane se pronunţă pentru susţinerea agriculturii, a turismului, pentru încurajarea folosirii surselor alternative de energie, cu atât mai mult cu cât programele pentru „energia verde” au o susţinere financiară serioasă din partea Uniunii Europene, împotriva impozitului forfetar care împovărează firmele mici şi mijlocii şi pentru menţinerea cotei unice. „Trăim într-o Românie a gunoaielor”, „energiile moderne nu produc şpagă şi banii europeni sunt mai greu de furat”, „un sistem mafiot a pus monopol asupra resurselor energetice; el foloseşte banii publici în interes propriu”, „resursele publice sunt aruncate pe fereastră, în sisteme neprofitabile sau falimentare”, „putem produce ecologic cât toată Europa la un loc” au fost câteva dintre mesajele lui Ovidiu Iane pentru suceveni.