Social- democraţii suceveni vor face pânde pe timp de noapte pentru a-i prinde pe democrat- liberalii care le vandalizează materialele electorale şi a-i supune oprobriului public. Ei au ajuns la această metodă de acţiune după ce au constatat că reclamaţiile făcute la poliţie nu au avut efect. Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, a declarat că se vor constitui echipe speciale „pentru a-i prinde pe aceşti oameni, pentru a-i demasca şi a-i prezenta opiniei publice”. El a arătat că, în localităţile din zona Fălticeni, cei de la PD-L se constituie „în adevărate cohorte” care noaptea distrug afişele, bannerele şi mash-urile pe care PSD le amplasează ziua. Mai mult, Stan susţine că, în anumite comune cu primari PD-L unde afişajul electoral al PSD a fost vandalizat, social- democraţilor li s-au interzis să mai amplaseze materiale electorale, exemplificând cu localitatea Cornu Luncii. „La Cornu Luncii, în condiţiile în care ne-au rupt bannerele, ne-au tăiat complet afişele şi drapelele de pe stâlpi, ne-au interzis să mai punem altele pentru că au primit poruncă de la liderii de la centru. De fapt, nu ne miră pentru că acesta este modul în care acţionează PD-L prin liderii şi megaliderii lor de la Suceava”, a precizat deputatul Stan.
( 6 nov 2009, 14:32:01
Suntem de rasul lumii. Auzi, sa ne pazim afisele
Ce viata dura ducem.