În perioada 13-15 noiembrie, la Gura Humorului va avea loc prima ediţie a concursului naţional de orientare turistică Obcinile Bucovinei. Concursul, care are drept scop promovarea zonelor turistice ale judeţului Suceava, se desfăşoară pe trei categorii de vârstă, 14, 16, 18 ani, băieţi respectiv fete cu vârsta maximă a categoriei împlinită în acest an. Grupul ţintă îl reprezintă elevi din şcoli şi licee, din cercurile de orientare turistică de la Palatele şi Cluburile Copiilor.
Fiecare echipaj va fi format din patru concurenţi (doi băieţi şi două fete), la fiecare categorie de concurs un singur concurent.
Proba de concurs constă în parcurgerea unui traseu marcat într-o zonă împădurită, departajarea făcându-se în funcţie de numărul de posturi descoperite şi a timpul obţinut.
Concurenţii vor avea la plecare busole speciale pentru probele de orientare şi vor primi din partea organizatorilor hărţi de orientare ale zonei pe care va fi marcat traseul. Înscrierea în concurs este liberă, dar confirmarea trebuie anunţată până pe 9 noiembrie.
Serviciile de masă şi cazare vor fi asigurate de organizatori, iar cheltuielile de deplasare revin participanţilor. Se oferă premii pentru primele trei locuri şi trei menţiuni la fiecare categorie de vârstă şi sex, constând în echipament sportiv, cupe, medalii şi diplome. Pentru mai multe detalii puteţi lua legătura cu Alecsa Constantin / 0741 393 409; Franciuc Mircea / 0756 519 609; Beraru Dan (coordonator cerc turism Clubul Copiilor Fălticeni) 0755 065 880
nordarena_sv@yahoo.com / cce_falticeni@yahoo.com.