Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor şi-a exprimat surprinderea că premierul în exerciţiu Emil Boc încearcă să revină asupra ordonanţei de guvern adoptată în data de 9 octombrie a.c., prin care familiile nevoiaşe nu mai sunt scutite de la plata facturilor pentru încălzirea locuinţei, iar pentru acest lucru apelează la Parlament. „Încearcă să scoată castanele din foc cu mâna Parlamentului, după ce atât domnul Boc cât şi domnul Traian Băsescu au atacat constant această instituţie a statului, iar Traian Băsescu a ameninţat chiar cu dizolvarea Parlamentului. Este ciudat cum domnul Boc cere acum Parlamentului să rezolve ce a făcut el prost, prin ordonanţe de urgenţă, de-a lungul timpului. Acum îşi contestă propria ordonanţă de urgenţă semnată de el, de domnul Pogea şi de domnul Blaga”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, deputatul Cătălin Nechifor.
Acesta a arătat că Emil Boc vrea să revină asupra deciziei, numai că actualul Cabinet interimar nu poate adopta ordonanţe de urgenţă şi actul normativ trebuie atacat în Parlament, încercându-se astfel o revenire a subvenţiei la nivelul de anul trecut. Nechifor a amintit că actul normativ referitor la subvenţiile la încălzire pentru nevoiaşi a fost iniţiat şi adoptat în 2003 de Cabinetul Adrian Năstase, iar în octombrie 2009 Guvernul Boc a decis ca plafonul maxim de venituri pe membru de familie luat în calcul pentru subvenţionarea facturii de încălzire a locuinţei să fie semnificativ redus comparativ cu limitele de venituri din anii trecuţi. În acest fel, din categoria beneficiarilor au fost excluse persoanele cu un venit mai mare de 425 lei.