Pescarii suceveni îndrăgostiţi de natură şi de protecţia mediului din judeţul Suceava sunt invitaţi duminică, 25 octombrie, să-şi arate îndemânarea la Cupa pescarilor ecologişti, la păstrăv. Competiţia este organizată de medicul veterinar Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Suceava şi va avea loc în comuna Dorna Arini, pe iazul de la Rusca 2, dacă vremea este senină sau pe un iaz din Vatra Dornei alimentat din izvoare, dacă este timp ploios. „Indiferent de vreme, concursul va avea loc. La Vatra Dornei apa este limpede şi dacă plouă, în schimb păstrăvul este mai mic”, a precizat dr. Dulgheru.
La concurs poate participa orice pescar sucevean, cu condiţia să se înscrie în cursă până sâmbătă, 24 octombrie, ora 20.00. Înscrierile se fac telefonic, la numerele de telefon 0744 204 240 sau 0746 239 309. Pe iazul de la Rusca 2 s-au mai desfăşurat până acum încă două concursuri de pescuit- Cupa medicului veterinar şi Cupa presei. În iazul de la Rusca majoritatea păstrăvilor au peste 500 de grame, în timp ce cei din iazul de la Vatra Dornei sunt ceva mai mici, de 250-300 de grame.