Repartizarea biletelor de odihnă a trecut din responsabilitatea Direcţiei Muncii în cea a Casei Judeţene de Pensii Suceava. Directorul CJP Suceava, Mirela Admonicăi a declarat că „distribuirea biletelor de odihnă va însemna un efort destul de consistent din partea instituţiei, având în vedere faptul că ne ocupăm şi de repartizarea biletelor de tratament”.
Potrivit directorului Mirela Adomnicăi, până în momentul actual, la CJP s-au înregistrat 11.262 de cereri pentru acordarea biletelor de tratament. 4261 de bilete au fost repartizate, iar dintre acestea, 1008 bilete provin din suplimentări pe care conducerea CJP le-a solicitat Casei Naţionale de Pensii, din cauza numărului mare de cereri.
În ceea ce priveşte biletele de tratament, Mirela Adomnicăi a spus că durata lor este de la 12 zile la 18 zile, în funcţie de tratament.
Casa Judeţeană de Pensii Suceava preia repartizarea biletelor de odihnă care au fost distribuite până acum prin intermediul Direcţiei de Muncă. După desfiinţarea Direcţiei de Muncă, printr-un pachet de legi privind reorganizarea agenţiilor naţionale, responsabilitatea repartizării biletelor de odihnă revine Casei Judeţene de Pensii Suceava.