Aproape 700 de persoane au fost amendate şi 23 s-au ales cu dosare penale, după o amplă acţiune de control a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, în care au fost implicaţi oameni ai legii de la toate structurile de poliţie din judeţ.
Controlul, care s-a desfăşurat sâmbătă şi duminică, a fost organizat în sistem integrat, ceea ce a presupus razii în discoteci, baruri şi alte medii considerate propice comiterii de infracţiuni, dar şi controale în trafic.
S-au efectuat verificări în peste 350 de societăţi comerciale, 437 de baruri, în 29 de case de schimb valutar, în trafic fiind verificate peste 1.800 de autovehicule.
Una dintre cele mai importante direcţii ale acţiunii a vizat verificarea cu etilotestul a şoferilor aflaţi în trafic, în ultima perioadă în judeţ înregistrându-se multe accidente grave provocate de conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În acest sens au fost verificaţi cu etilotestul 451 de şoferi.