Controalele efectuate în creşele, grădiniţele şi şcolile din judeţul Suceava, de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, arată că încă mai sunt cazuri de copii care au râie şi păduchi. Inspectorii sanitari au controlat 109.956 copii, din cei 114.852 care sunt înscrişi în unităţile de învăţământ din judeţul nostru şi au depistat 709 de cazuri de angine, 7 cazuri de angine cu steptococ, 284 de cazuri de pediculoză şi 77 de cazuri de scabie. În creşe şi în centre de plasament nu a fost găsit nici un caz cu râie sau păduchi, primii copii semnalaţi cu paraziţi fiind la grădiniţă- cu râie un caz în mediul urban şi 6 la ţară, iar cu păduchi 3 cazuri în oraş şi 37 la ţară. În şcolile generale din oraşe, au fost găsiţi 16 copii cu râie şi 38 cu păduchi, în vreme ce în cele de la sate s-au descoperit 46 de copii cu râie şi 171 cu păduchi. Nici elevii de la liceele din oraşe n-au scăpat de paraziţi, inspectorii au găsit 9 cazuri cu păduchi şi 4 cu râie. S-au mai găsit 4 copii cu râie şi 26 cu păduchi în şcoli generale ale unităţilor speciale.
Nu s-au găsit cazuri de hepatite, rujeolă, rubeolă, scarlatină, tuse convulsivă şi dizenterie. Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a precizat că pentru cazurile de angină cu streptococ, scabie şi pediculoza instituţia pe care o reprezintă a acordat tratament gratuit. “În cadrul acestui triaj epidemiologic s-a pus accentul pe depistarea infecţiilor respiratorii acute, dat fiind contextul epidemiologic mondial”, a mai precizat Adrian Popescu. Triajul epidemiologic în unităţile şcolare se realizează semestrial.