Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit pune la dispoziţia tinerilor fermieri până pe 30 noiembrie 2009 fonduri nerambursabile în valoare de 55 milioane de , prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, a anunţat directorul Oficiului Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Ovidiu Donţu. El precizat că fondurile vor fi acordate în baza unui proiect de investiţii prin Măsura 1.1.2 - „Instalarea tinerilor fermieri”, în cadrul sesiunii de primire a proiectelor deschise în perioada 21 septembrie – 30 noiembrie 2009. Fermierii pot obţine un sprijin financiar cuprins între 10.000 de euro şi 25.000 de euro per exploataţie. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 1.1.2 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani, neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare. Printre activităţile pentru care se poate solicita finanţare se regăsesc modernizarea tehnologiei de extracţie a mierii, extinderea şi modernizarea fermelor de legume, modernizarea fermelor pomicole şi îmbunătăţirea managementului fermei. De asemenea, se acordă sprijin financiar pentru creşterea şi diversificarea producţiei în fermă, înfiinţarea de exploataţii agricole, dezvoltarea fermelor de taurine şi creşterea producţiei destinată comercializării, precum şi pentru alte activităţi. Proiectele pot fi depuse la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, de luni până vineri, între orele 09:00 şi 14:00. Termenul limită pentru depunerea proiectelor de finanţare în cadrul acestei sesiuni este vineri, 30 noiembrie ora 12.