Secretarul general al Organizaţiei Judeţene Suceava a PD-L, deputatul Ioan Bălan, îi avertizează pe cei care lucrează în structurile informative din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), condus de social- democratul Dan Nica, să nu mai lanseze dezinformări pe piaţă pentru că „riscă să ajungă în afara sistemului”. Bălan susţine că, în ultima perioadă, serviciile din MAI au lansat informaţii potrivit cărora oameni de afaceri din judeţul Suceava derulează afaceri ilegale cu ajutorul politicienilor, informaţii scoase fără a avea o bază legală, încercându-se în felul acesta să influenţeze opinia publică într-o anumită zonă. „Din păcate, în România s-a împământenit ideea că, dacă şeful, zice putem zice şi noi. Dacă şeful e om politic şi poate să spună, ca ministru, anumite chestiuni pe tărâm politic, la nivel de minister trebuie să susţină şi să scoată public numai informaţii care sunt reale, verificate. Spun asta pentru că şi la Suceava se încearcă tot felul de glumiţe care sunt grave. Se dau pe piaţă informaţii nereale, în care sunt implicaţi anumiţi oameni de afaceri sprijiniţi de oameni politici. Dacă e adevărat, e grav că lucrurile acestea se fac publice şi ancheta nu se duce până la capăt, dacă nu, tot grav este pentru că se folosesc politic informaţii date de anumite servicii ale MAI”, a spus Bălan.