Bugetul municipiului Suceava va fi despovărat mâine de o datorie de 15 milioane de euro, din vânzarea terenurilor de la Termica tot către Termica.
Astfel, în şedinţa de Consiliu Local de mâine va fi aprobat raportul de evaluare al terenurilor de la Termica, în baza căruia vor fi şterse o mare parte din datoriile municipalităţii către societatea de termoficare.
“Ineficienţa de la Termica s-a transferat la primărie, din păcate, iar astăzi avem de achitat la ei o datorie de 800 de miliarde de lei vechi.
În măsura în care nu reglementăm această situaţie patrimonială, nu facem o compensare pe această sumă, nu mai putem da căldură anul acesta la populaţie.
De aceea s-a identificat o soluţie absolut legală - după cum se ştie, cele 155 de hectare de la Termica sunt în proprietatea Primăriei Suceava.
În şedinţele precedente de Consiliu Local am fost mandataţi să facem o evaluare a terenurilor de la Termica, iar valoarea rezultată este de 670 de miliarde lei vechi, adică aproximativ 15 milioane de euro”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
În baza raportului de evaluare rezultă că preţul unui metro pătrat din terenurile Termicii valorează 10 euro.