Peste o sută de funcţionari publici din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava sunt, astăzi, în grevă japoneză. La grevă participă doar angajaţii afiliaţi la Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, structură care a declanşat mijloacele de protest în semn de nemulţumire faţă de conţinutul noii Legi a salarizării, în forma propusă de guvernul României.
Dacă în cursul zilei de astăzi funcţionarii publici au ales ca formă de protest greva japoneză, fără a înceta activitatea, SNFP a anunţat că în data de 15 octombrie a.c. va fi organizată o grevă de avertisment, iar pe 20 octombrie 2009 va fi declanşată greva generală.
Liderul grupei de sindicalişti afiliaţi la SNFP din cadrul DGFP Suceava, Liviu Onuţu, a precizat că sindicatul din care face parte solicită Parlamentului să respingă noua Lege a salarizării, pe motiv că nu respectă principiile convenite cu partenerii sociali înainte de conceperea actului normativ, promovează inechităţi între diferite categorii de personal, aduce o scădere considerabilă a veniturilor angajaţilor din administraţia publică şi nu este asumată de nici o categorie bugetară.
În acelaşi timp, SNFP a anunţat că respinge decizia disponibilizărilor, în condiţiile în care la nivelul administraţiei publice există un deficit de personal, dar şi decizia reducerii programului de lucru, având în vedere numărul mare de ore suplimentare efectuate de funcţionari.