Autorităţile judeţene sunt nemulţumite de serviciile oferite de firma de consultanţă angajată de Ministerul Mediului pentru a întocmi documentaţia aferentă gropii ecologice de gunoi care urmează a se construi în comuna Moara. Este vorba de fapt de un consorţiu format din firmele Louis Berger, Poyry şi C&E.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Daniel Cadariu a declarat că nemulţumirile sunt legate de întârzierile foarte mari în realizarea documentaţiei, fără de care nu se poate organiza licitaţia pentru desemnarea constructorului.
„Consultantul ar trebui să ne predea în această lună toată documentaţia însemnând studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie, analiză financiară, caietele de sarcini, documentaţii de atribuire. Este al treilea termen fixat pentru predarea actelor, în condiţiile în care de fiecare dată ne-au promis că se vor ţine de cuvânt, dar degeaba”, a spus Cadariu, care a adăugat că a sesizat de nenumărate ori Ministerul Mediului în legătură cu situaţia de la Suceava.
El a menţionat că şi astăzi o delegaţie de la Consiliul Judeţean compusă din opt persoane va fi prezentă la Ministerul Mediului, pentru a impulsiona lucrurile.