Procurorii din judeţ au decis să fie solidari cu acţiunile de protest ale judecătorilor, împotriva proiectului de lege a salarizării unice, şi, începând de astăzi, să protesteze şi ei.
Începând de astăzi, au anunţat procurorii, prin vocea purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Luminiţa Leonte, pe o perioadă nedeterminată, activitatea procurorilor se restrânge la cauzele ce presupun situaţii de urgenţă (care urmează a fi apreciate în concret de fiecare procuror). Totodată, au decis procurorii, se reduce programul de primire a plângerilor la două ore pe zi, respectiv în intervalul orar cuprins între orele 10:00 -12:00, plângerile, cererile, memoriile urmând a fi depuse la grefa unităţii.
Programul de acordare a audienţelor se suspendă, începând de astăzi, iar magistraţii procurori nu vor participa, ca membri, în birourile electorale cu ocazia alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2009, sunt alte două măsuri de protest adoptate de procurorii din judeţ.