Lucrarea de reabilitare a drumului judeţean Benea-Moldova Suliţa, care face legătura cu Ucraina, a fost recepţionată joi. Drumul a fost refăcut pe o lungime de 3,5 kilometri, în urma unei investiţii de un milion de euro. Finanţarea a fost asigurată din fonduri europene, printr-un Program PHARE CBC, iar lucrările au fost executate de societatea comercială Drumuri şi Poduri SA Suceava.