Demisia consilierului local Dumitru Mihalescul din deliberativul rădăuţean a reuşit să tulbure apele în organizaţia locală a Partidului Democrat Liberal. Dacă liderul pedeliştilor din Rădăuţi, primarul Aurel Olărean, a declarat că locul lui Mihalescu în Consiliul Local va fi luat de medicul Cezar Radu, cel care ocupă locul imediat următor pe lista de supleanţi a partidului, nu de aceeaşi părere este şi viceprimarul Simion Sticleţ, unul dintre vicepreşedinţii organizaţiei din Rădăuţi. ”Am analizat în Biroul organizaţiei situaţia creată prin demisia domnului Mihalescul şi am decis ca locul dumnealui să fie luat de Teodor Ciobîcă. Chiar dacă poziţia următoare este ocupată de medicul Cezar Radu am decis astfel pentru că domnul Radu a avut o foarte slabă activitate politică, ca să nu spun că nu s-a implicat”, a declarat Sticleţ. În aceste condiţii consilierii PD-L care provin din fostul PLD mai câştigă un om în deliberativul rădăuţean, însă până la validarea lui Ciobîcă se pare că vor mai fi câteva piedici, fiind deja cunoscut războiul intern dintre consilierii care provin din fostul PD şi cei din PLD, până la urmă dintre cei care îl sprijină pe primarul Olărean, de o parte, şi cei care îl sprijină pe viceprimarul Sticleţ, de partea cealaltă.