O femeie din comuna Vereşti a fost accidentată, miercuri, în jurul prânzului, de o maşină, pe strada Ştefan cel Mare, pe trecerea de pietoni din faţa magazinului Bucovina, din municipiul Suceava.
Mirela C., în vârstă de 37 de ani, încerca să ajungă regulamentar pe partea cealaltă a drumului, în momentul în care o maşină a dat peste ea. La volan se afla o tânără din localitate, Cristina A., în vârstă de 27 de ani.
Victima a fost transportată la spital, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, cu pierdere cunoştinţă, contuzii cot stâng, contuzie cerebrală, necesitând pentru vindecare între 5 şi 7 zile de îngrijiri medicale.
După acordarea primului ajutor, victima a fost lăsată să plece, medicii considerând că nu se impune internarea.