Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, a anunţat că reprezentanţii social democraţilor din Consiliul Local Fălticeni vor contesta în instanţă decizia deliberativului local de a majora preţul la apa potabilă şi la cea reziduală. Stan a precizat că hotărârea de majorare a acestor tarife a fost adoptată cu votul consilierilor PD-L, PNL şi PRM, social democraţii declarându-se împotriva luării unei astfel de decizii.
„Consilierii PSD nu au votat pentru creşterea preţului la apă potabilă şi doar un amărât de vot a lipsit pentru a se respinge această hotărâre”, a spus deputatul sucevean.
El a adăugat că majorarea preţului la apă potabilă şi canalizare în municipiul Fălticeni este nejustificată, în condiţiile în care de peste un an de zile nu s-au mai realizat investiţii pentru modernizarea acestor servicii.
„În ultimul an, timp în care nu a mai crescut preţul la apă potabilă şi canalizare, nu s-au făcut investiţii pentru creşterea calităţii apei potabile, care este cât se poate de îndoielnică. Chiar dacă s-a îmbunătăţi aducţiunea de apă, prin programul SAMTID, în momentul de faţă fiecărui consumator din Fălticeni i se pune în plus la consum circa trei metri cubi de apă potabilă”, a afirmat Ioan Stan.
Deputatul PSD a precizat că în condiţiile în care Consiliul Local Fălticeni a aprobat majorarea preţului la apă şi canalizare, social democraţii vor încerca să obţină anularea în instanţă a acestei decizii.