Un muncitor care săpa o groapă pentru amenajarea unui cămin de beton s-a aflat la un pas de moarte după ce peste el a căzut un mal de pământ. Lucrările se realizau în curtea Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, în apropierea viitorului bazin de înot al Facultăţii de Sport. Bărbatul a fost acoperit în totalitate de pământul desprins din malul gropii, reuşind însă să scape cu viaţă. Acesta deoarece în cele aproximativ zece minute care au trecut până la sosirea echipelor de intervenţie muncitorii care se aflau lângă el au intervenit rapid şi l-au descoperit parţial. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, la faţa locului s-au deplasat echipajele de descarcerare şi SMURD ale Detaşamentului de pompieri Suceava.
Bărbatul, Ioan T. de 30 de ani, a fost scos din groapă în stare de inconştienţă, iar după ce i s-a acordat primul ajutor a fost transportat de urgenţă la spital.
(30 iul 2009, 20:13:04