Prim- vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, crede că PD-L Suceava aplică „un concept nesănătos”, acelaşi pe care l-a aplicat şi PSD în perioada 2000-2004, „din păcate” şi care nu a condus la nimic bun. „Domnul Flutur nu-şi doreşte altceva în cariera sa politică decât să copie acel PSD din perioada 2000-2004, să transforme PD-L într-un partid- stat care să rămână foarte mult timp la guvernare şi care să-şi facă politica aşa cum are chef, fără să ţină cont de cetăţeni, de voinţa electoratului şi de respectul public pe care trebuie să-l aibă orice om politic faţă de electorat”, a precizat Nechifor. El consideră că PD-L nu-şi va putea onora promisiunile către „noii primari recoltaţi” întrucât nu prea mai sunt fonduri la nivelul administraţiei judeţene şi crede că „rătăciţii de vară” din PNL care au trecut la PD-L ca simpatizanţi se vor reîntoarce la bază. „Am văzut că PD-L îşi doreşte o dominaţie de măcar 12 ani la guvernare. Cred că 12 ani e prea puţin pentru domnul Flutur, ar fi mai util să-şi propună 25 de ani, măcar să egaleze mandatul pe care l-a avut Ceauşescu în fruntea ţării. Dacă domnul Flutur continuă în acest fel va reuşi să readucă România înainte de 1989, să ducă ţara într-o zonă de dictatură cu un preşedinte unic, cu un premier unic, cu preşedinţi de Consilii Judeţene unici, cu primari unici”, a mai spus Nechifor. De amintit că în ultima săptămână şi-au anunţat „simpatia” pentru PD-L primarii PNL din Cîmpulung Moldovenesc, Crucea, Hordniceni şi Cornu Luncii.