Sărbătorită în fiecare an, pe 24 iulie, Ziua Poliţiei de Frontieră Române a fost aniversată, vineri, şi la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava, care a organizat, la Casa de Cultură din municipiul Rădăuţi, o serie de manifestări dedicate acestui eveniment la care au participat oficialităţi judeţene, precum şi o delegaţie a grănicerilor ucraineni.
Cu această ocazie au fost avansaţi la gradul profesional următor la termen un număr de 26 ofiţeri şi nu mai puţin de 104 agenţi de poliţie de frontieră.
„Pentru merite excepţionale în activitatea profesională, un ofiţer şi doi agenţi au fost avansaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim în grad”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJPJ, comisarul Ilie Poroch-Seriţan.
Doi poliţişti de frontieră, comisarul Marian Cosovanu şi agentul şef Alin Rusu, din cadrul Biroului de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere, au primit distincţiile onorifice de „Poliţist de Frontieră de Onoare al Anului”.
Tot vineri, s-au acordat şi diplomele şi trofeele câştigătorilor competiţiilor sportive organizate în perioada premergătoare zilei Poliţiei de Frontieră, campionat de tenis de masă, şah şi table.