Biroul Permanent al PNL Suceava a aprobat data la care se vor organiza alegeri în cadrul filialei judeţene a acestui partid din Suceava. Potrivit liderului interimar al PNL Suceava, Alexandru Băişanu, alegerea preşedintelui acestei filiale va avea loc în data de 5 septembrie 2009. El a precizat că până la această dată vor fi reorganizate toate filialele locale ale PNL Suceava, în special acolo unde există preşedinţi interimari.
„Stabilirea datei alegerilor este o decizie politică normală, având în vedere că de un an şi jumătate PNL Suceava a avut numai preşedinţi interimari. Această situaţie nu a făcut bine partidului, motiv pentru care acum intrăm în linie dreaptă pentru desemnarea unui preşedinte ales de către liberali”, a spus Băişanu.
El a adăugat că până în prezent au fost luate o serie de măsuri organizatorice, amintind aici numirea omului de afaceri Cătălin Onciu în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene de tineret a PNL, a lui Gabriel Pascari în cea de preşedinte al organizaţiei de studenţi şi a lui Marius Cernescu la organizaţia de tineret din municipiul Suceava. Liderul interimar al PNL Suceava a mai precizat că în perioada următoare urmează să se stabilească şi preşedintele organizaţiei de femei a PNL Suceava.
Pe de altă parte, Alexandru Băişanu a precizat că în ultima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean interimar al PNL Suceava a fost respinsă propunerea organizaţiei municipale Suceava, de excludere din rândul liberalilor a fostului consilier local Vasile Bilius. „Dumnealui rămâne în continuare membru al PNL Suceava. Nu am fost de acord cu propunerea conducerii organizaţiei din Suceava deoarece PNL are nevoie de oameni valoroşi care pot să aducă un plus de valoare”, a declarat Băişanu.