Prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, sugerează partidelor politice ca în următoarele luni să o lase mai moale cu campania pentru alegerile prezidenţiale şi să se concentreze exclusiv pe actul de guvernare.
Nechifor consideră că este momentul ca toate forţele politice să facă front comun în faţa crizei economice, inclusiv partidele din afara arcului guvernamental, care, în opinia lui, sunt obligate prin votul dat de cetăţeni.
„Cred că în următoarele şase luni va trebui să lăsăm deoparte campania pentru prezidenţiale şi să ne concentrăm aproape exclusiv pe ceea ce înseamnă guvernarea ţării, şi nu mă refer doar la partidele care compun arcul guvernamental, ci la toate partidele din Parlament. PNL, UDMR, PC, PSD, PD-L au obligaţia în acest moment, pentru că au fost învestite de cetăţeni cu voturi uninominale, iar reprezentanţii acestor partide sunt poate mai obligaţi decât oricând să dea o măsură asupra coerenţei actului de guvernare şi a actului parlamentar”, a declarat Nechifor.