Spitalul de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava are, de joi, în secţia Chirurgie, un cabinet de endoscopie digestivă dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Inaugurarea a fost făcută în prezenţa managerului Vasile Rîmbu, directorului medical dr. Doina Ganea Motan, şefului secţiei chirurgie, dr. Sorin Hîncu şi a celor doi chirurgi cu competenţe în endoscopie abdominală, dr. Valeriu Gavrilovici şi Adrian Axinte. Managerul Vasile Rîmbu a declarat, în conferinţă de presă, că proiectul acestui cabinet a fost iniţiat de dr. Hîncu, de amenajare s-a ocupat gratuit firma SC ART Ambient din Fălticeni, iar aparatura, în valoare de 35.000 de euro, a fost achiziţionată din veniturile obţinute de spital, din studiile clinice realizate de secţiile Cardiologie, Oncologie, Diabet zaharat şi, de curând, Pneumoftiziologie.
Noul cabinet va fi administrat de chirurgie, dar va deservi toate secţiile spitalului şi Ambulatoriul, acesta din urmă contra cost. Directorul medical Ganea Motan a arătat că prin noul cabinet spitalul rezolvă, pe de o parte, o problemă de diagnostic de precizie pentru patologia tubului digestiv, iar pe de altă parte va însemna şi o sursă de venituri deoarece pentru pacienţii din ambulatori explorarea va fi contracost. O esofagoendoscopie va costa 100 de lei, iar o colonoendoscopie 150 de lei, „tarif sub cel al spitalului şi policlinicii Bethesda”, după cum a precizat conducerea Spitalului de Urgenţă.