Prim- vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat că social democraţii suceveni sunt dispuşi să-i facă o invitaţie preşedintelui României, Traian Băsescu pentru a-şi începe inspecţia de vară pe şantierele patriei de la Suceava, de pe DN17, drum nefinalizat încă după cinci ani de la începere a investiţiei. „Cred că i-am putea face astăzi o invitaţie domnului preşedinte să-şi înceapă periplul pe şantierele ţării chiar la Suceava pe DN 17 pentru a putea da o mână de ajutor celor care gestionează acest proiect important pentru că mai e de dat cu bidineaua în câteva zone, de făcut câteva marcaje, câteva zone de securitate rutieră şi cred că dacă reuşim să impulsionăm şi acest lucru am putea să acordăm sucevenilor o şansă de a face din acest judeţ o destinaţie turistică aşa cum o dorim cu toţii”, a declarat Nechifor. În caz că şeful statului nu reacţionează la demersul PSD, Nechifor a spus că-l va sfătui pe preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, să-i facă invitaţia. „Domnul Flutur ar putea să-l invite pe domnul Băsescu dar că văd că în ultima perioadă şeful statului cam ocoleşte Bucovina. Ar fi putut să vină la Putna la comemorarea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi la Rădăuţi să-şi ridice mandatul de cetăţean de onoare”, a adăugat prim- vicepreşedintele PSD Suceava. Nechifor a amintit că guvernarea PSD a fost cea care a dat drumul la finanţare pentru modernizare DN 17 subliniind că cei care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Transporturilor, în special oameni din zona PD, nu s-au preocupat să finalizeze investiţia.
( 3 iul 2009, 16:28:19
Va propun sa-l asteptati pe Basescu cu flori, si cu stegulete in maini si sa luati pozitia de drepti, ca doar asta stiti cel mai bine ipocritilor.