Un ghid turistic mai puţin obişnuit, cu cimitirele evreieşti din Bucovina a fost realizat de un diplomat elveţian, Simon Geissbühler, consilier al Ambasadei Elveţiei la Bucureşti. Ghidul cuprinde imagini şi o scurtă descriere a cimitirelor evreieşti din Cîmpulung Moldovenesc, Vama, Gura Humorului, Solca, Arbore, Moldoviţa, Rădăuţi, Siret, Mihăileni – din România şi Storojineţ, Vijniţa, Banilov, Văşcăuţi, Novoselitsa şi Herţa din Ucraina şi este disponibilă în limbile română, germană, engleză, franceză şi ucraineană. Lansarea cărţii a avut loc săptămâna trecută, la Bucureşti. Printre cei care au apreciat valoarea volumului se numără Ruth Ellen Gruber, scriitoare, fotoreporter şi jurnalist american, deţinătoare a două premii Simon Rockover pentru jurnalism iudaic, o autoritate în domeniul chestiunii evreieşti din Europa, care a apreciat că “prin publicarea acestui ghid turistic Simon Geissbühler face un pas important, prezentând publicului larg o serie de localităţi minunate”. De altfel, o Bucovina cu „peisaje mirifice” a descoperit şi Simon Geissbühler în călătoria sa de documentare. „Aş fi mulţumit să ştiu că v-am trezit interesul şi că, poate, veţi porni cândva pe urmele mele, în căutarea acestor cimitire. Nu este normal ca peste remercabilul trecut iudaic să se lase perdeaua uitării. Josef Burg (n.r. scriitor născut În Bucovina, autor a numeroase volume de proză, traduse în germană, rusă, poloneză şi engleză) a rostit un mare adevăr când a constatat că <a rămas atât de puţin> din Bucovina pe care el a iubit-o <atât de mult>. Ceea ce a rămas e certitudinea că acea Bucovina nu mai există, ci doar peisajele ei mirifice. Dar cimitirile iudaice există încă şi ele ne vorbesc în felul lor. Să le ascultăm, să vedem ce au de povestit”, scrie tânărul diplomat elveţian. Într-o prezentare grafică deosebită, cu fotografii ale monumentelor funerare din cele 15 cimitire din Bucovina, cu omiterea voită a cimitirelor din Suceava şi Cernăuţi, ghidul a fost realizat astfel, spune autorul, cu scopul „să stimuleze cititorii şi turiştii spre întreprinderea călătoriilor în această regiune fantastică din punct de vedere peisagistic şi cultural, dar din păcate atât de puţin cunoscută, explorând astfel prin contact direct trecutul iudaic al Bucovinei”.