Strada Zorilor, din cartierul sucevean George Enescu, va fi închisă de luni circulaţiei rutiere, ca urmare a începerii lucrărilor ISPA pe partea de canalizare.
Lucrările vor fi efectuate de firma germană Pfeiffer, care a contractat lucrările ISPA de canalizare pentru municipiul Suceava.
Firma germană nu a prezentat administraţiei sucevene un termen de finalizare a lucrărilor de înlocuire a conductelor vechi de pe strada respectivă, în funcţie de situaţia care va fi descoperită acolo lucrările urmând să fie efectuate pe durata mai multor săptămâni.