Prima probă de examen din sesiunea de bacalaureat iunie – iulie, la limba şi literatura română oral, a decurs fără incidente la Suceava. În ciuda semnalelor date de liderii de sindicat din învăţământ, cum că unii profesori nu se vor prezenta la bacalaureat, pe motiv că sunt plătiţi la jumătate faţă de anul trecut, toate comisiile de examinare au fost complete.
Din ce ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laurenţa Hacman, doar doi evaluatori şi-au anunţat, încă de duminică, absenţa la examenul de bacalaureat pe motiv că au probleme de sănătate. Aceştia au fost înlocuiţi cu alţi doi profesori, care figurau în lista cu propunerile venite din partea unităţilor şcolare.
Pentru proba orală la limba română s-au înscris 6.829 de candidaţi, iar la proba scrisă 6.836 de candidaţi. Aceştia susţin probele de bacalaureat în 19 centre de examinare.
Unul dintre cei 6.829 de candidaţi din judeţul Suceava înscrişi la proba orală la limba şi literatura română, absolvent al Colegiului „Al. Ioan Cuza” Suceava, a susţinut examenul la domiciliu, din cauza unor probleme de sănătate.