Atribuţiile fostului director executiv al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură, Ovidiu Donţu, în prezent şef al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, au fost preluate în oficial de Marcel Gaftoneanu, avansat din postul de director general adjunct al Camerei în cel de secretar general. Momentul s-a consumat vineri, în prezenţa preşedintelui executiv al Camerei de Comerţ, Sorin Iacob şi a vicepreşedinţilor Viorel Nuţu şi Theodor Haucă. Iacob a ţinut să-i mulţumească lui Donţu pentru activitatea pe care a depus-o în calitate de director executiv al Camerei şi să arate că acesta a realizat criteriile de performanţă impuse „într-o proporţie foarte mare”. „Practic, atribuţiile executive ale Camerei de Comerţ au fost preluate de secretarul general. Ne-am consultat şi am găsit că aceasta este cea mai bună soluţie. Sperăm că activitatea Camerei va fi la fel de bună ca până acum. Mulţumesc domului Donţu că şi-a îndeplinit cu cinste şi o mandatul. Criteriile de performanţă au fost îndeplinite în proporţie foarte mare şi ţinând cont de condiţiile de criză, activitatea economică a Camerei este una relativ bună”, a spus Iacob.