Cunoscuta interpretă de muzică populară Margareta Clipa, precum şi toţi jucătorii din cadrul echipei de handbal CS Universitatea Suceava, alături de antrenorii lor, vor deveni de luni cetăţeni de onoare ai Sucevei.
Acest lucru se va întâmpla în şedinţa extraordinară de Consiliu Local, convocată pentru ora 12.00, singurele proiecte existente pe ordinea de zi fiind cele două propuneri de atribuire a acestui titlu onorific.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, iniţiatorul acestor proiecte, a precizat că Margaretei Clipa i se acordă această onoare pentru toată cariera artistică şi pentru faptul că a încântat urechile sucevenilor cu melodiile ei, ani şi ani la rând, în vreme ce echipa de handbal este răsplătită în acest mod pentru succesele competiţionale, în special pentru faptul că datorită lor finala cupei europene Challenge Cup s-a desfăşurat la Suceava.
Înmânarea diplomelor de cetăţeni de onoare ai Sucevei va avea loc în cadrul manifestărilor organizate de Zilele Sucevei.