Toate proprietăţile din comuna Moara, terenuri şi clădiri, vor fi intabulate gratuit în următoarele trei luni de către Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Directorul acestei instituţii, Romică Andreica, a precizat că Moara face parte dintr-un proiect pilot privind introducerea cadastrului general în 11 localităţi rurale din întreaga ţară. El a precizat că Suceava este singurul judeţ din zona Moldovei care a fost inclus în acest proiect pilot de introducere a cadastrului general, care presupune evidenţierea într-o bază de date, în format electronic, a tuturor proprietarilor şi proprietăţilor acestora.
Romică Andreica a adăugat că Moara a fost selectată în acest proiect deoarece are o complexitate cadastrală aparte, având în vedere că în decursul ultimilor ani s-au vândut numeroase terenuri, există terenuri sub luciu de apă aflate în litigiu, iar în perioada următoare urmează să fie construit un nou campus universitar şi o groapă ecologică nouă. Andreica a precizat că în comuna Moara sunt 3.458 de hectare de teren în extravilan şi 728 de hectare în intravilan.
„Beneficiul major al acestui proiect este înregistrarea gratuită a proprietăţilor. Proiectul demarează pe 13 iulie 2009, urmează apoi o campanie publicitară, după care trecem la realizarea măsurătorilor, care va dura trei luni. După finalizarea măsurătorilor vom publica rezultatele, iar fiecare proprietar va fi informat exact cu privire la proprietatea pe care o deţine. S-ar putea să fie contestaţii, pentru că este posibil să găsim şi mai multe titluri de proprietate pentru aceleaşi terenuri, dar aceste probleme vor fi rezolvate în instanţă”, a spus Andreica.