Temerile şi nemulţumirile angajaţilor din cadrul SC Minbucovina SA Vatra Dornei au declanşat vineri o grevă de două ore, timp în care orice activitate a fost oprită la toate punctele de lucru ale întreprinderii.
Greva sindicaliştilor din cadrul Uniunii Sindicatelor Miniere a avut loc în intervalul orar 07.00 – 09.00, la aceasta participând aproximativ 150 de oameni.
Liderul sindical Mihai Petruşanu a precizat că nemulţumirea oamenilor este legată în primul rând de teama de a-şi pierde locuri de muncă, societatea fiind acum în procedura de insolvenţă, dar şi de nerespectarea drepturilor lor.
Astfel, pe lista de revendicări a minerilor se află încheierea Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate; respectarea de către unitate a prevederilor Contractului Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Industriei Miniere şi Geologiei şi a Contractului Unic la Nivel Naţional, achitarea contribuţiilor la Casa de Pensii şi Casa de Asigurări de Sănătate; includerea salariaţilor în anexa Ordonanţei nr.116/2006 privind disponibilizările şi asigurarea condiţiilor decente de viaţă comunităţilor miniere şi a locuitorilor din aceste zone, în special disponibilizaţilor din minerit.
Greva minerilor suceveni a fost susţinută şi de colegii lor din Cartel Alfa, uniunea sindicală la care sunt afiliaţi, membrii acesteia intrând într-o grevă de 15 minute, de la ora 09.00.