La Gura Humorului va avea loc sâmbătă, 13 iunie, începând cu ora 10:00, etapa naţională a Marşului Factorilor Poştali, competiţie sportivă ajunsă anul acesta la cea de-a 33-a ediţie. Câştigătorii primelor trei locuri la fete şi ale primelor cinci locuri la băieţi vor face parte din lotul care va reprezenta Poşta Română la Balcaniada Marşul Factorilor Poştali care va avea loc, în toamna acestui an, în Turcia.
Cei mai buni poştaşi din ţară, 33 de fete şi 33 de băieţi, se vor întrece pe un traseu special amenajat, de la Mănăstirea Gura Humorului la Hotelul Best Western. Fetele vor avea de parcurs un traseu de 3.000 metri, iar băieţii se vor întrece pe o distanţă de 7.000 metri. Cei 66 de poştaşi s-au calificat la etapa naţională a marşului după ce au trecut de fazele judeţene şi regionale ale competiţiei.
Poştaşii români au obţinut, de-a lungul timpului, rezultate deosebite la Balcaniadă. La ediţia de anul trecut, Poşta Română a obţinut locurile I la individual fete şi băieţi, precum şi pe echipe fete, dar şi locul al III-lea la echipe băieţi. Organizatorii evenimentului sportiv de la Gura Humorului sunt Poşta Română şi Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii.