Imaginaţia celor care încearcă să introducă ilegal în ţară pachete de ţigări a primit o palmă din partea echipelor de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PCTF) Siret , după ce lucrătorii din Punct au descoperit un autoturism „tunat” cu pachete de ţigări. Miercuri seară, pe artera de intrare în PCTF Siret a pătruns un autoturism marca Citroen condus de cetăţeanul român Victor I., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Fălticeni. Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, subcomisar Ilie Poroch-Seriţan, în urma controlului amănunţit efectuat asupra fălticeneanului şi a mijlocului de transport au fost descoperite, în locaşul roţii de rezervă, în torpedou, sub bancheta din spate şi în bagajele personale, 295 pachete de ţigări mărcile Ronson, Pall Mall, Plaza şi Next de provenienţă ucraineană. Ţigările, în valoare de 1239 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către organele vamale, iar Victor I. a fost sancţionat contravenţional.