Un puternic incendiu izbucnit de la un scurtcircuit electric a distrus, luni după-amiază, o gospodărie din comuna Marginea, pagubele fiind estimate la aproximativ 100.000 de lei (un miliard de lei vechi).
Incendiul a fost observat, luni, în jurul orei 14:15, la faţa locului fiind trimise două autospeciale din cadrul Detaşamentului de pompieri Rădăuţi.
După aproximativ două ore, pompierii au reuşit să lichideze incendiul, flăcările transformând în scrum aproximativ 72 de metri pătraţi din acoperişul casei şi acoperişul bucătăriei de vară pe circa 70 de metri pătraţi.
În urma incendiului s-au degradat pereţii casei de locuit, mai multe elemente de mobilier şi aparatură electrocasnică.
„Incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un conductor electric neizolat corespunzător”, reiese dintr-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, precizându-se că pompierii au salvat casa şi două locuinţe învecinate, estimate la circa 450.000 de lei.