Colegiul Naţional „Petru Rareş” organizează, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Suceava şi Universitatea “Ştefan cel Mare” şi cu sprijinul Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Suceava, Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera”, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi cotidianului “Crai Nou”, etapa finală a ediţiei a IV-a a Concursului naţional de critică literară „Mihail Iordache”.
Sâmbătă, 23 mai a.c., la ora 9:30, în Sala de Arte “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera”, are loc deschiderea oficială a manifestării.
Festivitatea de premiere este programată pentru ora 18:30, în aula Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi va fi urmată de o serată literară, la care sunt invitaţi iubitorii de literatură.
Aşa cum ne-au informat profesorii coordonatori Gheorghe Cîrstian şi Anca Vieru, premiile concursului sunt următoarele: Marele Premiu “Mihail Iordache” - 1000 lei, Premiul I - 750 lei, Premiul II - 500 lei, Premiul III - 250 lei, Premiul special - un tablou din colecţia Constantin Severin.