Peste 3000 de elevi din clasele a şaptea şi a opta nu au reuşit să obţină note de trecere la teza unică la limba şi literatura română. Potrivit datelor transmise de IŞJ Suceava, 1.526 de elevi de clasa a şaptea, din totalul de 8353 de elevi care au dat teza la română, nu au reuşit să obţină note de promovabilitate, iar majoritatea acestora, şi anume 1.040 de elevi, provin din şcolile din mediul rural. Şi la clasa a opta, numărul elevilor cu note sub cinci la limba română este mare, iar 1.600 de elevi din cei 8.180 de candidaţi prezenţi la testare nu au reuşit să ia note de trecere. La clasa a opta, candidaţii din mediul rural sunt majoritari la note sub cinci.
În ceea ce priveşte notele de 10 obţinute la teza la limba română, 867 de elevi se pot lăuda că au redactat teze fără greşeală. 371 de elevi cu note de 10 sunt din clasa a şaptea şi majoritatea provin din şcolile din oraşe. La clasa a opta, 496 de elevi au obţinut nota zece la teza la română, iar 304 dintre aceştia sunt din unităţile de învăţământ urbane. Atât la clasa a şaptea, cât şi la clasa a opta, procentul de promovabilitate la teza de limba română este de peste 80%.