Atenţionare
Luhan îi atenţionează pe cei care vor să atragă banii UE
Joi, 7 Mai 2009 (17:25:16)Administratorul public al judeţului Suceava, Petru Luhan, le recomandă celor care vor să atragă bani de la Uniunea Europeană să fie foarte atenţi căror firme de consultanţă alocă realizarea proiectelor pentru a elimina sau măcar diminua riscul ca proiectele să fie respinse la finanţare. Luhan a sugerat beneficiarilor, în speţă organizaţii neguvernamentale, autorităţi ale administraţiei locale sau societăţi comerciale să se grăbească cu depunerea proiectelor întrucât la atragerea fondurilor europene se aplică principiul „primul venit, primul servit”. „ONG-urile, întreprinderile mici şi mijlocii şi primările trebuie să depună proiectele în timpul cel mai scurt pentru că alocarea de fonduri se face pe principiul primul venit primul servit şi fondurile respective, contingentele financiare sunt limitate. De aceea este foarte important ca ei să depună proiectele la timp”, a spus Luhan. El a arătat că organizaţiile nonguvernamentale, autorităţile administraţiei locale şi societăţile comerciale au la dispoziţie sute de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru proiecte din diverse domenii, de la îmbunătăţirea calităţii infrastructuri serviciilor de asistenţă medicală sau infrastructurii de educaţie până la acordarea de subvenţii pentru încadrarea în muncă a persoanelor defavorizate.
Vizualizări articol: 1050 | | Notează articolul: Luhan îi atenţionează pe cei care vor să atragă banii UE0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.
( 7 mai 2009, 17:52:12