Patru gospodării distruse de flăcări şi pagube de aproximativ 150.000 de lei, în urma unui incendiu izbucnit, marţi după-amiază, de la un scurtcircuit electric.
În urmă cu două zile, în jurul orei 17:45, zeci de pompieri din Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc au fost trimişi în comuna Dorna Arini, acolo unde anexele mai multor gospodării au fost cuprinse de flăcări.
La sosirea pompierilor, focul înghiţise şi acoperişul unei case, existând pericolul de propagare la o societate comercială.
Pompierii au reuşit să lichideze incendiul abia în jurul orei 22:30.
Nu mai puţin de patru gospodării au fost afectate în urma incendiului, fiind distruse acoperişurile a două case, pereţii imobilelor şi 12 anexe, precum şi documentele societăţii comerciale a unuia dintre păgubiţi.
Pompierii au salvat din calea flăcărilor sediul unei societăţi comerciale şi o şcoală din apropiere, valoarea salvărilor fiind de circa 950.000 de lei.
„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de către un cablu electric defect”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.