Un bărbat care a lăsat o tigaie pe aragazul aprins şi a plecat de acasă a provocat un incendiu care ar fi putut provoca o tragedie, dacă vecinii nu ar fi observat repede focul, alertând pompierii. La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava alarma s-a dat vineri, în jurul orei 14.00, focul fiind anunţat la un bloc de pe strada Jean Bart din municipiul Suceava.
La sosirea pompierilor de la Detaşamentul Suceava, care s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială şi o scară mecanică, ieşea fum gros dintr-o garsonieră de la etajul II al blocului, aflată în proprietatea lui Adrian P.
Cum nimeni nu era acasă, pompierii au ajuns în interior cu ajutorul scării mecanice, reuşind să stingă focul înainte ca acesta să se extindă în afara bucătăriei. Pagubele au fost limitate la câteva sute de lei, prin salvarea locuinţei (în care se afla şi un câine), echipa de intervenţie reducând valoarea pagubelor cu 80.000 de lei.
„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza flăcării provenite de la grăsimile aprinse din tigaia uitată de către proprietar pe aragaz”, precizează ISU Suceava într-un comunicat de presă.