Doi bărbaţi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au provocat accidente rutiere marţi seară, în interval de doar o oră, unul în timp ce conducea o maşină iar al doilea în timp ce se deplasa în calitate de pieton, pe carosabil.
Marţi, în jurul orei 20.30, pe DJ 208C., în Hârtop, Gabriel M., în vârstă de 21 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra volanului pe o porţiune de drum în rampă. Scăpată de sub control, maşina a ieşit în afara carosabilului răsturnându-se. Un tânăr de 19 ani, Constantin P., pasager în maşină, a fost rănit uşor. Tânărul şofer avea o concentraţie de 0,17 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauza consumului de alcool şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
O oră mai târziu, pe DN2, în apropiere de Rădăşeni, pietonul Constantin M., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în judeţul Neamţ, a fost lovit de o maşină condusă de Corina U., în vârstă de 22 de ani, din Preuteşti.
Poliţiştii au stabilit că pietonul, în stare avansată de ebrietate (1,33 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat), se deplasa neregulamentar pe carosabil. Bărbatul a scăpat cu leziuni uşoare ce nu îi pun viaţa în pericol.