Clarificare
Mîrza a primit NUP de la DNA pentru „Utilităţi şi mediu”
Vineri, 10 Aprilie 2009 (19:03:48)Senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, a fost informat oficial de Departamentul Anti-Corupţie (DNA) că reclamaţiile la adresa sa pe tema gestionării proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, din perioada când era la preşedinţia Consiliului Judeţean, s-au soldat cu neînceperea urmăririi penale (NUP). Mîrza a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că anunţă public acest lucru „spre ştiinţa preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur şi a vicepreşedintelui Cadariu”. Parlamentarul a arătat că DNA a decis neînceperea urmăririi penale la reclamaţiile care i-au fost făcute pentru proiectul „Suceava- Utilităţi şi mediu” şi în 19 pagini de text procurorii DNA spun „ce contribuţii şi-a adus fiecare la a mă învinui pe nedrept”. „Asta dovedeşte încă odată că proiectul este corect, că fondurile au fost folosite corect, iar cei care au responsabilitatea astăzi să-l înfăptuiască să se apuce de muncă şi să lase reclamaţiile deoparte. Aceste reclamaţii dovedesc neputinţă, nepricepere şi lipsă de interes pentru ca locuitorii judeţului să beneficieze de gaz metan, apă caldă şi căldură în localităţile lor”, a afirmat Mîrza.
Vizualizări articol: 904 | | Notează articolul: | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi Mîrza a primit NUP de la DNA pentru „Utilităţi şi mediu”3.753
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.