Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, a declarat joi că afirmaţiile liberalului Cezar Ioja, potrivit cărora actuala conducere a acestei instituţii nu ar trebui să se laude cu obţinerea finanţării pentru cinci proiecte de reabilitare de drumuri judeţene nu au nici o susţinere reală. Cadariu a arătat că, în ultimele nouă luni, respectiv de la schimbarea conducerii CJ Suceava, această instituţie a reuşit să demareze proiecte de investiţii în valoare de peste 500 milioane euro. El a arătat că printre acestea se numără şi contractele de modernizare a 5 drumuri judeţene prin Programul Operaţional Regional, respectiv Vatra Dornei - Panaci – 9.200.000 euro, Pojorâta – Rarău – 7.400.00 euro, Dolhasca - Probota – 1.400.000 euro, Dărmăneşti – Calafindeşti – Siret –6.300.000 euro şi Salcea – Vereşti – Roşcani –3.300.000 euro.
„Referitor la aceste proiecte de investiţii, un domn, despre care am aflat şi noi o dată cu <ştirea> că-l cheamă Ioja, a ţinut neapărat să se vadă la televizor şi să-şi citească numele în ziar, chiar dacă în acest fel se arăta preocupat de un subiect pe care nu-l stăpânea deloc, nefiind, de altfel, singurul care încearcă în ultima perioadă astfel de diversiuni privind asumarea de către actuala conducere a CJ a unor <merite> ale precedentei conduceri”, a declarat Daniel Cadariu.