O casă din oraşul Broşteni a fost distrusă aproape în întregime de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul pompierilor din Vatra Dornei, vineri, în jurul orei 2:00, la faţa locului fiind trimise două autospeciale şi două motopompe.
La sosirea gărzii de intervenţie, flăcările cuprinseseră deja casa şi erau la un pas să se extindă şi la anexe şi la alte două locuinţe învecinate.
În sprijinul pompierilor au intervenit şi jandarmii din localitate.
Focul a fost stins în jurul orei 4:30, pompierii reuşind să împiedice propagarea flăcărilor.
Din nefericire, însă, din casa cuprinsă de incendiu nu a mai rămas mare lucru, valoarea pagubelor fiind estimată la 40.000 de lei.
„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de conductori electrici defecţi”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, precizându-se că au fost salvate din calea flăcărilor bunuri în valoare de 50.000 de lei (anexele şi două case învecinate).