Deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan, şi-a păstrat funcţia de preşedinte al Organizaţiei Fălticeni a partidului, în urma alegerilor care s-au desfăşurat la finele săptămînii trecute. Deputatul Stan, care este şi preşedintele Comisiei de Abuzuri a Camerei Deputaţilor, nu a avut contracandidat la recentele alegeri. Tot atunci, au fost aleşi cinci vicepreşedinţi şi secretarul filialei PSD Fălticeni. Cei cinci vicelideri sunt Mihaela Berbecuţ, Gabriel Matei, Ionel Murariu, Sabin Ghilea şi Eugen Mogoş, în timp ce postul de secretar i-a revenit Lăcrămioarei Grigoriu. Stan a declarat că principala sa ţintă vizează obţinerea unor scoruri bune de către PSD, în zona Fălticeni, la cele două scrutinuri electorale din 2009, adică la euroalegeri şi la prezidenţiale. « Îmi propun ca în acest an electoral, când avem două rânduri de alegeri, pentru Parlamentul European şi pentru preşedinţia României, să ne păstrăm bunul obicei, ca să mă exprim aşa, adică să menţinem ştacheta organizaţiei municipale Fălticeni a PSD la o cotă înaltă. Vrem să ne păstrăm locul fruntaş în zonă asta având în vedere şi rezultatele anterioare obţinute de organizaţie », a declarat Stan.