Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a dat o veste proastă sindicaliştilor din sistemul de protecţie socială cu care s-a întâlnit în această săptămână şi anume că se va proceda la o revizuire drastică a sporurilor în acest an. Flutur i-a anunţat pe sindicalişti că toate cheltuielile cu salariile se vor încadra în bugetul de anul trecut şi a făcut apel la raţiune şi cumpătare într-un an în care criza financiară nu va ocoli Consiliul Judeţean. „Dacă m-aş lua după solicitările dumnealor, bugetul în sistemul de protecţie socială ar creşte cu 40%-50% faţă de anul trecut”, a declarat Flutur. Problema spinoasă o reprezintă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, unitate care numără peste 2.000 de angajaţi şi care consumă mai mult de 40% din bugetul Consiliului Judeţean. Aici se va proceda la revizuirea sporurilor. În primul rând, a spus şeful administraţiei judeţene, sporul de 75% pentru condiţii grele de muncă nu îl va mai primi toată lumea. „Punctul nostru de vedere este categoric: să plătim sporul de 75% doar celor care lucrează în condiţii grele, cu cei infestaţi cu HIV, cu cei care au afecţiuni neuropsihice. Acest spor să se dea doar acelor oameni, nu şi portarilor sau altor categorii de persoane precum fochişti de centrală, care nu intră în contact cu bolnavii”, a menţionat Flutur. El a mai spus că a solicitat sindicaliştilor să fie de acord cu amânarea pentru anul 2010 a plăţii unor drepturi salariale pe care angajaţii din sistemul de protecţie a copilului le-au câştigat în instanţă, adică o sumă de circa 70 de miliarde de lei vechi pe care Consiliul Judeţean nu o are în acest an.
(12 mar 2009, 18:12:12